În așteptarea reacțiilor oficiale din partea ANAD, FR de Handbal și clubul Corona Brașov pe marginea scandalului de doping de la Brașov, informațiile continuă să se multiplice în lumea handbalului. Surse ProSport povestesc că gruparea de la poalele Tâmpei a autorizat acele proceduri interzise.
Există date că terapia prin laser intyravenos a fost realizată în mai multe ocazii. Mai mult, oameni specializați de la clinica din Brașov cu care clubul Corona avea o colaborarea obișnuiau să vină și la sală pentru efectuarea procedurilor.
Deocamdată, clubul Corona Brașov nu a vorbit oficial pe această temă. Președinteșle clubului, Liviu Dragomir, a ajuns la București, fiind chemat la Federația Română de Handbal pentru explicații. Naționala pleacă mâine la Campionatul Mondial, iar o decizie în privința jucătoarelor de la Corona Brașov. Daria Bucur, Eliza Buceschi, Cristina Laslo și Bianca Bazaliu, dacă vor face deplasarea sau nu, trebuie luată chiar astăzi.
Între timp, ProSport a reușit să stea de vorbă cu George Scripcaru, primarul Brașovului. Corona Brașov este finanțată în cea mai mare parte de Consiliul Local.
„Nu vreau nici să cert, nici să acuz pe nimeni, fetele astea fac o treabă bună, au peformanțe. Asta ne-a interesat pe noi, să avem o strategie care să producă rezultate. Să ne lămurească cei care sunt responsabili, bănuiesc că de asta sunt unii medici, fie preparatori, fie antrenori, fie responsabili ai clubului. Cred că au făcut și fac ceea ce este necesar să lămurească lucrurile”, a fost prima reacție a edilului.
Din informațiile ProSport, Corona Brașov plătea pentru acele proceduri de terapie. „Un serviciu care este reglementat și prestat, normal că trebuie plătit, că doar nu-l face cineva nici pe ascuns, nici pe degeaba. Este o prestație medicaleă. Și când te duci la un medic de specialitate și îți face un consult, se plătește. Dar să faci un tratament!”, a precizat George Scripcaru.
Primarul Brașovului spune că toate aceste reguli interzise de WADA ar trebui cunoscute de personalul medical. „Ca să mă ia prin surprindere acest caz, trebuie să cunosc regulamentul. Eu nu cunosc detaliile, motiv pentru care nu vreau să intru prea mult în amănunte. Nu este un domeniu la care să mă pricep. Dar dacă sunt regulamente, reguli care spun clar că așa da, așa nu, ar trebui să fie cunoscute în primul rând de către cei din domeniul medical”.
Corona Brașov riscă sancțiuni grave din partea EHF și chiar pe plan intern, dacă toată această poveste de doping este confirmat. „Dacă ăsta este un efect, asta este situația. Ne învățăm minte și vedem ce trebuie corectat sau reglementat. Dar știți cum este, să nu dăm cu piatra, să acuzăm pe cineva fără să existe un lucru cert și clarificat. După aceea, vom vedea”.
Va plăti cineva pentru acest scandal? „A plăti este un efect pentru toată lumea, nu doar pentru o persoană anume. Și pentru comunitate este o problemă. Nu vreau să acuz nicio persoană, nici jucătoarele”, a răspuns George Scripcaru.
Apropo de jucătoare, conform informațiilor, nu ar fi fost cerința lor pentru astfel de proceduri, ci mai degrabă a fost o politică de club. „În mintea unora, că jucătoarele au fost duse de colo-colo, că au fost luate de mână… Să nu ajungem totuși la teoria conspirației. Ca să ajungi să faci așa ceva, bănuiesc că cineva iți prezintă un proiect, un program, un serviciu, că doar trăim într-o lume în care toată lumea îți oferă servici sau își promovează un produs. Dacă există domeniul ăsta, bănuiesc că este gestionat de oameni de specialitate, de medici, de personal medical. La echipa asta sunt și medici, preparatori, din câte știu eu. Iar problema asta cu manipularea sângelui, mi se pare o titulatură foarte pompoasă. Recuperarea o faci când ești afectat la o gleznă, la un mușchi, lucruri de genul acesta. Cu sângele? Nu vreau să detaliez foarte mult, intrăm în alte probleme care cred că pot fi interpretate în mod incorect”, a mai spus primarul Brașovului.
Rămâne pe ProSport pentru a urmări în continuare cum evoluează acest caz.
Sursa foto: CSM Corona Brasov
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER